duminică, 3 mai 2009

Nevoia de ţap ispăşitor

Cine nu reacţionează şi nu loveşte când e chinuit? Cine nu simte nevoia să găsească un vinovat pentru un rău care i se întâmplă? Cine nu se isterizează când nu găseşte sursa reală a răului său? Cât de ridicol este să loveşti nimerind în altă parte decât în sursa răului tău? Cât de ridicol este să fii conştient de asta, şi loveşti în cineva nevinovat? Vei găsi pe cineva pe care-l vei forţa să-ţi joace rolul de vinovat în drama ta. Şi îl vei lua în serios, te vei răzbuna pe el, conştient, dar cu reţineri, deoarece în sinea ta ştii că faci o tâmpenie. Cât de prost să fii, să te răzbuni reţinut, fără ură! Care mai este mobilul răzbunării tale? Ori dacă nu poţi să urăşti vreodată la modul sincer pe cineva sau ceva, de ce te mai răzbuni? Nu ţi se pare ridicol? Nevoia de ţap ispăşitor, o simte acela care iubeşte limitat, punând condiţii.

Un comentariu:

Anonim spunea...

In traditia crestina, a fi "constient" si a face in continuare raul inseamna demonizare. E un fel a spune: "constient", pentru ca desi raul se face "in cunostinta de cauza", cunoscind binele si raul (pomul cel din rai), starea este tocmai de inconstienta maxima: "Iar Iisus zicea: Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac." (Lc 23:24)
A iubi limitat, punind conditii...