M-am întâlnit duminică cu o persoană care a constribuit decisiv, şi cred că fără să-şi dea seama, la formarea mea nu numai informaţională, ci şi la construcţia personalităţii mele. Mi-a reglat factorul afectiv, mai ales atunci când mă implic intelectual în orice proces. Adică fiecare se îşi dozează afectele când gândeşte, fapt pe care l-am învăţat tocmai de la profesorul de matematică din copilărie, M. Popescu. A fost interesant să-l revăd; chiar mă întrebam cu câteva zile înainte... mi-a zburat pur şi simplu gândul la el. Aşa fugitiv, o întrebare de uz general: ce mai face? Şi uite că atunci când l-am văzut, m-am blocat cu totul ca în faţa unei ecuaţii ce mă depăşea evident. Nu mai ştiam ce să spun, dintr-odată m-am transformat în acel copil timid, mi s-a blocat mintea urmărindu-i chipul puţin mai ridat decât îl ştiam, dar spiritul la fel de viu, comunicativ... Dom’ profesor, în mintea mea... mi-a privit copiii, şi mi-a spus declamator: Mihăiţă, Mihăiţă!! M-a absorbit parcă într-o transă involuntară, la o scenă pe care n-o înţelegeam, pe care o jucam, şi al cărei unic spectator tot eu eram... dom’ profesor. Dom' profesor...
Despre conspiraționismul maniheic relativist
-
Istoria nazismului și a comunismului, migrante și metamorfozante la început
de secol XXI, din păcate încă nu s-a scris. Ea nu se va scrie totuși de cei
car...
Acum 2 ani