miercuri, 19 noiembrie 2008

În creştinismul ortodox

...există 2 esenţe: una Universal-Absolută, Necreatul şi alta relativă care se sprijină întotdeauna pe prima, Creatul.
În majoritatea credinţelor religioase hinduse se vorbeşte despre o Unică esenţă Universală, în care suntem integraţi cu toţii vrând -nevrând, care cuprinde şi creaţia şi divinităţile, care este Absolută. Nu există discernământ între elementele acestui Creat în hinduism, nu există de fapt nici discernământ între Creat şi Necreat. În hinduism nu există diversitate, diferenţele sunt iluzorii, Creatul şi Necreatul se confundă flagrant în ciuda oricărei evidenţe. Dacă nu există diversitate, nu există nici Ordine Universală în sensul de ierarhie, (taxein, la Sf. Maxim şi Dionisie Areopagitul), pentru că nu există genuri, specii, indivizi, persoane etc. Singura expresie a Ordinii în hinduism este o Mare Pace, care este diferită de Pacea lui Hristos pentru că înseamnă absenţa oricărei manifestări între polii veşnici Existenţă şi Inexistenţă. Acesta este şi ţelul ascetic al yogi-lor, unul absurd, pentru că Nimeni Creat nu poate evada din Existenţă care este un DAR/DAT (J. L. Marion), deci o condiţie. „Tu din Nefiinţă la Fiinţă ne-ai adus pe noi...” (Rug. la Heruvic), deci Esenţa are un sens pozitiv „Eu sunt Cel ce sunt, nu sunt Cel ce nu sunt”. Dar faptul că Esenţa mai ales cea Necreată se poate situa deasupra oricărui atribut de-al Său, inclusiv al Existenţei şi Inexistenţei nu înseamnă că renunţă la acestea, deci Sf. Dionisie: apofatismul nu invalidează atributele şi depăşirea lor nu le deposedează de sensul lor pozitiv.
Panteism înseamnă orice asimilare, mixtură, ori o altă Esenţă sintetică a celor 2 Esenţe: Creat şi Necreat. El, Panteismul este diferit de Pretutindenea lui Dumnezeu de tipul „pan en pasa”.
Omul este Universal indiferent de credinţele sale religioase, este Acelaşi Om , pretutindeni, adică acelaşi homo religiosus. Toţi posedăm aceleaşi funcţii de a fi religioşi, şi poate că intuiţia, acel dar divin de cunoaştere conduce poate unanim către un Unic Dumnezeu; totuşi funcţia intuiţiei oferă nişte perspective concrete insuficiente ca să declar că Dumnezeul meu e identic cu al tău. Uniformitatea lui homo religiosus nu înseamnă că obiectul credinţei sale este acelaşi. Dar discuţia de aici e lungă. Mă limitez la atât: Dacă fenomenul religios este unic în fiecare individ uman al Planetei, Dumnezeii sunt diferiţi unii de alţii; „voi vă închinaţi căruia ştiţi, noi ne închinăm căruia ştim...”.
De aici rezultă că procedeele religioase umane sunt unice iar rezultatele diferite, fapt ce confirmă naivitatea faptului că practica yoga ar avea ceva comun cu isihasmul la rezultat.

marți, 4 noiembrie 2008

Argument

Necesitatea pare o pacoste inevitabilă, câte nu implică? Dar pentru că o admitem axiomatic, cu sau fără justificări, fapt care dealtfel ţine de dispoziţia fiecăruia de a o justifica, ajung şi eu la concluzia că o idee, un text din care transpiră o emoţie, o informaţie, pot fi cândva necesare cuiva. Nu se ştie când mă veţi găsi util, chiar dacă nu vă daţi seama vreodată de asta; multe chestii ignorabile par să se situeze în instrumentarul nostru, iar utilitatea lor rămâne niciodată cunoscută conştient. Inspiraţia cred că joacă un rol mare în fenomenul necunoaşterii; fără ea ignoranţa nu este posibilă. Nu vorbesc despre ignoranţa ca atitudine, ci de cea firească a neputinţei. Ea este ascunsul, nelămuritul. Iar inspiraţia este divină.
Acesta pare în general motivul pentru care mă gândesc să vă „bloggez”.