O declinare

Majoritatea oamenilor sunt fărădelege, căci „cine păzeşte toată Legea, şi greşeşte într-o singură poruncă, se face vinovat de toate”(Iacob 2.10), acestă respectare pe de-a-ntregul fiind chiar scopul ei: „Legea nu este făcută pentru cel neprihănit, ci pentru cei fărădelege şi nesupuşi”(1 Timotei 1.9). Totuşi rolul său este unul instrumental, nicidecum o finalitate: „Legea ne-a fost un îndrumător spre Hristos, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţă”(Galateni 3.24). Deşi Legea este insuficientă: „Legea n-a făcut nimic desăvârşit”(Evrei 7.9), şi are neajunsuri: „Legea pune mari preoţi pe nişte oameni supuşi slăbiciunii”(Evrei 7.28), ea nu trebuie totuşi minimalizată interogându-ne în felul: „prin credinţă desfiinţăm noi Legea?”(Romani 3.31). Iar răspunsul ni-l dă tot Sf. Ap. Pavel în continuare: „Nicidecum. Dimpotrivă, noi întărim Legea”(Romani 3.31). Căci venind credinţa „nu mai suntem sub îndrumătorul acesta”(Galateni 3.25), arătând din nou rolul auxiliar al ei.
Deşi „legea e sfântă, dreaptă şi bună”(Romani 7.12), ea fiind „umbră a celor viitoare”(Evrei 10.1), este şi o determinaţie ce ţine de condiţia de om: „Legea are stăpînire asupra omului câtă vreme trăieşte el”(Romani 7.1). Altfel, nu se explică faptul de ce Apostolii au o viziune mult prea largă despre conceptul de „Lege”. Din varietatea contextuală Legii se poate deduce un sistem ce poate fi amplu generalizat: legea ca actualitate, legea ca devenire, legea ca desăvârşire, legea ca utilitate, legea ca impediment şi insuficienţă; în niciun caz legea ca finalitate ci mai ales legea ca instrument. Pentru că „puterea păcatului stă în Lege”(1 Corinteni 15.56), e clar că „roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia; împotriva unora ca acestea nu este lege”(Galateni 5.22-23). Legea este un principiu simplificator: „Căci toată Legea se cuprinde într-o singură poruncă: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”(Galateni 5.14).
Din nou: deşi „Legea a venit pentru ca să se înmulţească greşala”(Romani 5.20), „pentru că Legea aduce mânie; şi unde nu este o lege, acolo nu este nici călcare de lege”(Romani 4.15), totuşi este „desăvârşită, că este legea slobozeniei”(Iacob 1.25). Deci ne convingem că sunt 2 legi: „În adevăr, legea Duhului de viaţă în Hristos Iisus, m-a izbăvit de Legea păcatului şi a morţii”(Romani 8.2).
Cocluzia: „Legea este bună dacă cineva o întrebuinţează bine”(1 Timotei 1.8).
PS. Am folosit ediţia electronică Cornilescu din BibelWorks 6.0