Motivul pentru este acela că „sprijinindu-se pe Hristou Androutsos, reprezentantul extrem al neoscolasticii ortodoxe, pr. D. Stăniloae a prezentat în Dogmatica sa învăţătura despre fiinţa şi atributele lui Dumnezeu înaintea învăţăturii despre Sf. Treime”. [p. 3]. Despre Hristou Androutsos, autorul dă o trimitere la Heinz Ohme, la un articol al acestuia în RGG (Religion in Geschichte und Gegenwart) „1, 475” [p.3, în subsol]. Nu ştim care este conţinutul articolului cu pricina, pentru că nu am ajuns la el, dar e foarte probabil ca acest autor, la care Felmy face trimitere, să acrediteze ideea că teologul grec este „reprezentantul extrem al neoscolasticii ortodoxe”.
Dogmatica pr. Stăniloae [Teologia dogmatică, vol 1. ed.IBMBOR 1996, pp. 79-194- despre fiinţa lui Dumnezeu şi pp. 195-218, unde pr. Stăniloae alocă mult mai puţin capitolului despre Sf. Treime], se înfăţişează exact cum cum spune Felmy: „a vorbit despre atributele lui Dumnezeu pornind de la fiinţa inexprimabilă a lui Dumnezeu, iar nu de la cele trei Ipostase concrete ale Tatălui, Fiului şi Sf. Duh, aşa cum ar corespunde experienţei ortodoxe ecleziale” [p. 3]. Asta ne face să credem că e posibil ca şi Andrutsos să fi procedat asemenea; deşi personal nu am ajuns să vad cuprinsul dogmaticii acestuia, să dăm credit spuselor lui Felmy, că pr. Stăniloae s-a sprijinit pe Androutsos.
Dar şi Sf. Dionisie Pseudoareopagitul vorbeşte despre „numele” (atributele) lui Dumnezeu, plecând tot de la fiinţa Lui [cf. Sf. Dionisie Areopagitul, despre numirile dumnezeieşti, în Opere complete, ed Paideea, pp. 135-247. Între aceste pagini veţi vedea că Sf. Dionisie vorbeşte numai de „fiinţă”, sau de „dumnezeire”, nu mai dau exemple că sunt prea multe şi nu ştiu pe care să aleg; textul abundă de aceşti termeni]. Conform acestui aspect, rezultă că nu are relevanţă epitetul de „neoscolastic” dat pr. Stăniloae doar pentru că porneşte de la fiinţă cu atributele.
Definiţia „neoscolasticii” găsită pe URL „Catholic Encyclopedia” [ cf. http://www.newadvent.org/cathen/10746a.htm ], pe lângă ideea revirimentului din secolul 19, mai menţionează : „It is not merely the resuscitation of a philosophy long since defunct, but rather a restatement in our own day of the philosophia perennis which, elaborated by the Greeks and brought to perfection by the great medieval teachers...”. Aşadar, o repornire azi de la conceptele elenistice de bază poate constitui un motiv suficient să considerăm Dogmatica pr. Stăniloae un exemplu de pseudomorfoză, când ortodoxia însăşi la origini este o pseudomorfoză a gândirii elenistice? La ce se referă pr. Felmy, când dă ca exemplu pe pr. Stăniloae?
Felmy precizează punctual limitele termenului de „pseudomorfoză” la începutul eseului său: „un fenomen ce apare mai departe ca ortodox, însă punctul lui de vedere al conţinutului a devenit deja romano-catolic sau protestant” [p.1]. Consider că nici acest lucru nu este relevant, din moment ce pr. Stăniloae este acceptat ca „adversar al pseudomorfozei”. În sprijinul acestei afirmaţii am găsit un articol din Studii Teologice 4/1991, aparţinând lui pr. Dr. Gheorghe Drăgulin : „Totuşi, Profesorul D. Stăniloae... nu l-a satisfacut nici statutul teologului de abordare scolastică. De aceea, s-a îndreptat curând către scrierile teologilor ruşi din Apus (Prot. S. Bulgakov, N. Berdiaev, Prot. G. Florovski, S. Frank etc.), pe care însă le-a preluat critic şi le-a completat cu rezolvările teologice patristice”. De cine era influenţat pr. Stăniloae: de teologii ruşi din diaspora sau de Andrutsos?
De aici o altă întrebare îmi suscită atenţia: nu cumva teologia rusă din diaspora era de sorginte mai scolastică decât ne închipuim? Mă refer în primul rând la Serghei Bulgakov a cărui lucrare „Lumina neînserată” apărută în 1917, [cf. Serghei Bulgakov, Lumina neînserată, ed. Anastasia 1999], deci înainte de a emigra, are vaste referinţe la filosofia antică, la mistica renană şi romantismul german. Felmy a îmbrăţişat ortodoxia în limba rusă (limbă liturgică), dar nu e cazul şi nici normal, să spunem că teologia dumnealui este o pseudomorfoză occidentală în ortodoxie.
Dar Felmy se referă poate doar la un aspect al pr. Stăniloae, adică Dogmatica. Şi mai ştim că pr. Stăniloae recunoştea în ultimul interviu dat lui Costion Nicolescu la data de 30 august 1993, la întrebarea care este cea mai importantă lucrare a sa: „Poate că Dogmatica e cea mai completă, cea mai bogată... Dar Dogmatica este cea mai sistematică”. [http://www.rostonline.org/blog/razvan/2008/10/printele-stniloae-15-ani-de-la-moarte.html ; preluat de pe blogul lui Răzvan Codrescu].
Noi, cei care am „deschis ochii” pe teologia pr. Stăniloae, neavând un alt teolog român de referinţă de talia lui, simţim că este hazardată ideea lui Felmy despre pseudomorfoza celui ce a tradus Filocaliile cu bogate note şi comentarii. Dar şi Felmy pare să aibă argumentele lui solide în privinţa Dogmaticii, atunci când Ioan Karmiris vine cu o dogmatică cu următorul cuprins în două mari capitole: 1. Iisus Hristos ―Persoana (aici intră subcapitolele despre Sf. Treime, Dumnezeu Unul, atribute, dispute hristologice legate de Persoană, etc.) şi 2. Iisus Hristos ―opera (unde intră antropologia, crearea cosmosului, Biserica, Sf. Taine, Mântuirea, Pronia, Eshatologia).
Asta mă face să revin la întrebarea: ce a avut în vedere pr. Felmy când a dat ca exemplu de pseudomorfoză pe pr. Stăniloae?
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu